5 Motive să dăruiești o cană veselă când vrei să faci cuiva o mică bucurie

5 Motive să dăruiești o cană veselă când vrei să faci cuiva o mică bucurie

Dacă încă ești în căutarea unui cadou special dar care să nu-ți facă o gaură în buzunar, atunci ai ajuns exact unde trebuie pentru că în articolul de față îți voi prezenta pe larg de ce o cană veselă este cel mai potrivit cadou în aproape orice situație.

Cu siguranță și tu te-ai gândit cel puțin o dată până acum să dăruiești o cană cuiva drag, dar probabil nu ai reușit să te convingi dacă se cuvine să faci un astfel de cadou sau nu, în funcție de ocazia cu care doreai să îl oferi. Dar, conform studiilor, se pare că oamenii, în general, ajung să fie foarte atașați de cănile pe care le folosesc și majoritatea lor se bucură de primirea unui astfel de obiect.

căni vesele Lavandiere 01

Dar bineînțeles, când vine vorba de cadouri nu te poți ghida după studii sociale și statistici. Doar pentru că majoritatea oamenilor din această lume au o preferință pentru un anumit lucru, asta nu înseamnă că și destinatarul cadoului tău se va bucura de obiectul respectiv. Din fericire însă, există multe alte argumente pro dăruirii cănilor, iar lista următoare le cuprinde pe cele mai convingătoare dintre ele.

Cele mai bune 5 motive pentru a dărui cuiva o cană

#1 Cănile te bucură dimineața

Majoritatea oamenilor nu-și încep nicio dimineață fără o gură de ceai sau cafea! Iar când vine vorba de astfel de licori, din ce oare poți savura o astfel de băutură mai bine decât din cana preferată?

#2 Niciun birou nu e complet fără o cană

Acasă sau la muncă, fiecăre birou are nevoie de o cană pentru a te motiva să te apuci de lucru. Iar dacă este vorba de una primită în dar de la cineva drag, efectul ei este cu atât mai mare!

#3 Colecționarii le apreciază din plin

Fiecare dintre noi ascunde înăuntrul său o inimă de colecționar. Unii colectăm timbre; alții șervețele; mai sunt și unii care se bucură de pixuri; dar nimeni nu refuză o cană în plus, oricâte ar avea deja acasă.

#4 Cănile îți aduc aminte de cel de la care le-ai primit

Paradoxal sau nu, cănile îți aduc mai bine aminte de persoana care ți le-a făcut cadou decât alte obiecte. În plus, spre diferență de bibelouri sau decorațiuni, ele au și o latură utilă, pe care toată lumea o apreciază.

#5 Au o valoare mare, dar un preț mic

Puține cadouri oferă atât de multă valoare la un preț atât de mic. Dacă luăm în calcul faptul că o cană se poate folosi zi de zi pentru mulți ani de zile dacă este utilizată cu atenție, atunci ajungem la concluzia că vloarea ei este chiar neprețuită!

În cazul meu, am pierdut de mult numărul ocaziilor cu care am dăruit căni. Mama iubește cănile; frații și cumnatele mele nu refuză niciodată o cănuță drăguță; iar aceleași reguli sunt valabile și pentru prieteni. De aceea, m-am bucurat nespus să aflu că pe site-ul Lavandiere, despre care am scris și cu alte ocazii pe acest blog, este acum disponibilă o colecție bogată de căni vesele, care mai de care mai simpatice și cu mai multă personalitate.

căni vesele Lavandiere

Dintre toate cănile pe care le-am văzut acum, cana turcoaz, cu un capac în formă de ursuleț, este de departe preferata mea, mai ales de când am început să mă uit după obiecte în culori pastelate și cu motive pentru copilași. Dar această cană este doar unul din exemple! Pe site-ul Lavandiere mai există o mulțime de alte căni din care cu siguranță vei găsi măcar una care să-ți facă cu ochiul 

Suport clienti 8:00 - 18:00

0758735398 contact@lavandiere.ro
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!